Luni, 5 octombrie 2020, Universitatea din București va organiza, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Bucureşti (ASUB) şi cu Consiliul pentru Probleme Studenţeşti al Universității din București (CPS), webinarul „Sunt student! Acum ce urmează?”.
Evenimentul, care va avea loc începând cu ora 16:00, se va desfășura online, pe platforma Zoom, își propune să răspundă curiozităților și nevoilor celor mai noi membri ai comunității academice a Universității din București, studenții de anul I.
Astfel, printr-o discuţie deschisă, studenţii din cadrul UB vor prezenta participanților ce implică să fii student, cum să ai parte de o experienţă academică remarcabilă în deplină siguranţă, care sunt beneficiile şi oportunităţile pe care le poţi accesa, ce servicii îţi oferă Universitatea.
Toate aceste demersuri sunt realizate pentru ca „bobocii” să se familiarizeze cu mediul în care își vor petrece următorii trei sau patru ani.
Link-ul de conectare va fi transmis în ziua de dinaintea evenimentului la adresa de e-mail comunicată în formularul de înscriere.




